1-7 ani: "Oo, uite ce dlagut e... seamana cu maica-sa."
Asta e perioada in care ti se ciupesc cel mai mult obrajii. Toata lumea incearca sa te atinga si toata lumea incearca sa vada din ce esti facut, ca doar e imposibil sa fii si tu ca toti oamenii, trebuie sa ai vreun lansator de dragalasenie pe care-l porti pe undeva pe la subrat. In perioada asta inveti cele mai multe lucruri pe cea mai multa lume si spui cele mai bune bancuri la care toti din jur rad cu un "giugiugiu" atasat. Multa lume uita cine pe cine, ce limba trebuie sa invete. Sunt convins ca atunci cand o sa vorbeasca cu copilul, un adult o sa spuna: "Da` ce puisor dlagutel avem noi aiiiici. Cine-i cel mai flumusel baitel?" si nu in varianta omeneasca a propozitiei. Pentru copii asta-i o perioada mult mai dificila decat o vad adultii. Trebuie sa inveti sa vorbesti singur sau ascultandu-i pe adulti vorbind intre ei, trebuie sa te obisnuiesti cu o multime de perechi de ochi boldindu-se la tine in permanenta, trebuie sa te supui unei inepuizabile comparatii cu unul din parinti sau cu un unchi de pe mama tatalui bunicului si nu in ultimul rand, trebuie sa inveti sa raspunzi la o multime de intrebari despre personalitate, placeri si obisnuinte (cand ajungi in ultima perioada a intervalului de varsta de mai sus). Prin tine o sa treaca o multime de sentimente si amintiri care sa-i faca pe cei mai mari sa se regaseasca si sa-si aduca aminte de propria copilarie.
Dialog posibil si probabil la intalnirea a doi adulti din care rezulta un inevitabil cadou pentru copil:
Parinte: Cum se spune?
Copil: "Multumesc", dar am zis dejaa!
7-11 ani: "E baiat mare de-acuma, merge la scoala..."
Perioada dificila din multe puncte de vedere. Pentru inceput, trebuie sa treci prin primele zile de scoala si prin intalnirea cu o multime de copii de aceeasi varsta cu tine, mai mari si sa nu fie uitati nici profesorii (pe care inca nu-i ai dar care te infioara cand trec pe colidoare imprastiind in stanga si dreapta solutie de infiorare cu efect imediat). Acum dai de o multime de copii care-ti dau fie impresia ca esti mai bun si mai bland, fie ca esti mai "cool" decat credeai. E prima data cand ti se pare ca esti coplesit de ceva mai mult decat imbratisari si pupuri. Ai impresia ca iti pierzi o foarte mare parte din timpul alocat unei mingi, facand teme. Nu intelegi ce vor de la tine toate bastonasele si liniutele in prima perioada a intervalului ca mai apoi sa fii terorizat de cratimele despre care unii nu stiu nici in ultimul interval, discutat mai jos. Tot acum iti faci si primii prieteni si iti spui ca "in sfarsit am si eu cu cine discuta de Ben10 si echipa extraterestra". Inca nu-ti dai seama, dar parca incepe sa-ti placa sa petreci mai mult timp cu niste copii de varsta ta decat cu parintii. Incepe sa ti se si ceara cate ceva si in acelasi timp incepe sa-ti fie impusa realizarea faptului ca "viata nu-i usoara, trebuie sa lupti!".
Dialog posibil si probabil intre o persoana la balconul unui bloc si un copil murdar de afara:
Parinte: Hai in casa sa mai mananci ceva ca de dimineata stai flamand!
Copil: Nu mi-e foame!! Lasa-ma sa ma joc. Vin mai tarziu!!
11-14 ani: "Ce-ai mai crescut, in curand mergi la liceu, trebuie sa te inveti cu greul."
Intalnesti persoanele care acum cativa ani iti dadeau senzatia ca transpira rautate prin toti porii. Ai un grup de prieteni destul de bine stabilit, dar esti la varsta la care ai inteles ca e bine, sanatos si aproape normal sa accepti si alte persoane in grupul tau. E perioada in care probabil descoperi mai mult din calculator si internet (daca nu ai facut asta deja in perioada 2) si incepi sa-ti pierzi tot mai mult timp acolo. Sigur, pe plan scolar, temele se tot aduna, timpul liber mai tot scade si incepti sa regreti gradinita si perioada a II-a in care iti puteai face temele in cateva zeci de minute ca mai apoi sa fii liber. Incepe sa apara senzatia de "copleseala psihica si morala" si relatia cu parintii incepe sa piarda teren in fata infinitelor distractii si timp liber pe care-l poti petrece cu prietenii. E perioada in care frustrarea poate atinge cote ce par insuportabile din doua motive. In primul rand, esti intrerupt si chemat in casa sau scos de la calculator si pus la culcare cand erai in mijlocul unei oarecare actiuni, cu toate ca atunci nu-ti dai seama sau nu vrei sa recunosti ca te afli in permanenta intr-un astfel de "mijloc". Al doilea motiv e mult mai simplu de mentionat, dar mult mai complex din alte puncte de vedere: te apropii de ultima parte, despre care vorbim mai jos de dialog.
Dialog posibil si probabil:
Parinte: Hai odata in casa mai copile ca-i 10 ceasul.
Copil: Hai mama... uite cati mai sunt afara, mai lasa-ma si tu in pace si nu ma mai tot stresa atat. Cum de pe nimeni altcineva nu cheama in casa? Tu esti singura care nu intelege.
14-18 ani: "Esti barbat de-acum, trebuie sa inveti sa te descurci si singur."
Partea cea mai flamanda sa fie discutata. Incepi prin a-ti defini ceea ce tu numesti personalitate. Incepi sa ai opinii si pareri tot mai multe si mai intens exprimate. Pe plan scolar, ajungi la liceul despre care stii deja, suparator de bine chiar, cat de greu va fi. Alti colegi, alti prieteni, mai multe pareri. E secventa cel mai greu de discutat, tocmai pentru ca fiecare poate gasi o alta interpretare a ei. Incepi sa-ti schimbi tot mai multe gusturi. Crezi ca deja ti se cere mult mai mult decat ar trebui. Am impresia ca e o perioada in care ti se pare ca mai toata lumea are ceva cu tine. Unii spun ca e cea mai frumoasa perioada a vietii. Eu n-o vad asa, scuze de dezamagesc. Probabil ca tot ce e frumos apare dupa ce a disparut deja. Suna destul de alambicat, dar abia dupa ce dai de ceva mai urat si mai greu, incepi sa ai senzatia ca ce a trecut a fost mai frumos si mai usor, dar asta nu inseamna ca i se pune si un "cel mai" in fata. Toti tinerii de varsta asta, fie ca recunosc, fie ca nu vor sa o faca, isi doresc sa faca ceva spectaculos, ceva ce poate impresiona "audienta". Multi se schimba din anumite puncte de vedere doar pentru ca exista altii carora le vine greu sa faca asta si care reusesc sa modeleze in modul de ei placut ce au in jur. E adevarat, e posibil ca in perioada asta sa iti faci cei mai multi prieteni si poate cei mai bune (cu toate ca trebuie sa recunosc ca am spus asta doar pentru ca am auzit-o de multe ori, nu pentru ca o cred in mod deosebit). Raman micile distractii, care-si pierd insa tot farmecul dupa ce termina. Ti se aduce la cunostinta tot mai des ca-i rau sa fii rau si bine sa fii bun. Probabil ca ai impresia ca stii tot ce ti se spune (facand un mic salt peste orele de curs) si esti enervat din ce in ce mai mult si din in ce in ce mai des, pana uiti de ce te-ai enervat.
Dialog posibil si probabil:
Parinte: Iar te-ai impiedicat pe scari azi-noapte. Ai baut?
Tanar: Nu. Aveam putin rau de inaltime.
Opinii...
A-mi fi iertate eventualele greseli.
